Discovery Channel

Shark Week 2017 : Discovery Channel

TOTUL DESPRE RECHINI

LUMEA CIUDATĂ ȘI ÎNFRICOȘĂTOARE A RECHINILOR PREISTORICI

De la momentul când au apărut, în urmă cu cel puțin 420 de milioane de ani, rechinii au suferit multe schimbări ciudate și uneori chiar înfricoșătoare, până când au ajuns la forma pe care o cunoaștem astăzi.

Un rechin Ginsu atacând o reptilă marină de mari dimensiuni – în urmă cu 100 de milioane de ani
Scroll

Rollover timeline

EVOLUȚIA RECHINILOR – CRONOLOGIE INTERACTIVĂ

Start

Video

RECHINII PREISTORICI ERAU FOARTE CIUDAȚI. UNII PUTEAU CHIAR SĂ ȘI ZBOARE!

Play

Spotlight on Science

CUM AU ADUNAT EXPERȚII INFORMAȚII DESPRE RECHINII PREISTORICI?

Paleontologii studiază oase fosilizate ca să afle cum au evoluat diverse specii. Însă rechinii nu au oase, ci un schelet integral cartilaginos, care se dizolvă rapid în apa oceanului. Din fericire, după ce unii rechini au murit, corpurile lor au rămas întinse pe pietre, unde și-au lăsat amprenta fosilizată. Studiul acestor dovezi ne oferă indicii prețioase despre evoluția rechinilor.

Deci cum au evoluat rechinii în timp, mai exact? Unii s-au născut cu caracteristici care le-au sporit șansele de supraviețuire. Un rechin cu o astfel de trăsătură utilă le-o transmitea mai departe urmașilor săi și, în decursul a milioane de ani, acest lucru s-a tot repetat, generație după generație. Rechinii cu caracteristici superioare s-au reprodus rapid, iar cei cărora le lipseau aceste trăsături au dispărut treptat, fiindcă nu au reușit să câștige în lupta pentru hrană și parteneri.

Un exemplu este modul cu totul deosebit în care funcționează maxilarele rechinului. Oamenii de știință consideră că primii rechini ale căror maxilare superioare nu erau sudate de craniu au apărut în urmă cu aproximativ 200 de milioane de ani. Această caracteristică le permitea să-și împingă maxilarul superior înainte, dislocându-l, și să își prindă prada într-un mod mai eficient. În prezent, multe specii de rechini au această trăsătură.

Did You Know

PRIMII RECHINI AVEAU PIELEA NETEDĂ ȘI NU ÎȘI PUTEAU DISLOCA MAXILARUL SUPERIOR

Când au apărut primii rechini, în urmă cu cel puțin 420 de milioane de ani, nu semănau prea mult cu rechinii zilelor noastre. Ca și rechinii moderni, aveau schelet cartilaginos, înotătoare triunghiulare, branhii și dinți ascuțiți. Însă le lipseau câteva trăsături esențiale, specifice rechinilor moderni.

Unul dintre cei mai cunoscuți rechini primitivi, Cladoselache, a trăit cu 370 de milioane de ani în urmă. Spre deosebire de rechinii din zilele noastre, nu își putea disloca maxilarul superior, când își ataca prada. Ca și alți rechini din perioada respectivă, Cladoselache avea maxilarul superior complet sudat de craniu, ceea ce restricționa dimensiunile prăzii pe care putea să o apuce și să o devoreze. Abia după ce rechinii și-au dezvoltat capacitatea de a-și disloca maxilarul superior – cândva în timpul Jurasicului, în urmă cu 201-145 milioane de ani – au început să atace animale mai mari și au ajuns să se dezvolte astfel până la dimensiuni gigantice.

Cladoselache avea și o altă trăsătură bizară, specifică rechinilor primitivi: pielea netedă. Spre deosebire de rechinii moderni, al căror corp este acoperit cu mici solzi ca niște dințișori sau țepi, numiți denticuli dermali, Cladoselache era cumva ”în pielea goală”. Denticulii de pe pielea rechinului nu îl protejează doar ca să nu se rănească, ci în plus reduc rezistența la înaintare în apă și consolidează pielea, care astfel devine mai fermă și oferă un suport mai bun pentru mușchii înotători. Acest aspect nu părea însă să-l încetinească prea mult pe Cladoselache, despre care cercetătorii cred că era un prădător de mare viteză, cu o înotătoare caudală în formă de semilună, așa cum are în prezent agilul rechin mako.

Did You Know

O SPECIE STRĂVECHE DE RECHIN ARĂTA CIUDAT, DE PARCĂ I-AR FI IEȘIT DIN SPATE O PERIE DE PĂR

Stethacanthus, un rechin care înota rapid și a trăit în urmă cu aproximativ 320 de milioane de ani, avea un aspect foarte bizar. Înotătoarea lui dorsală era foarte mare, aplatizată și acoperită cu solzi țepoși de mari dimensiuni. Laolaltă, acești solzi făceau ca rechinul respectiv să arate ca și cum ar fi avut o perie de păr care îi ieșea din spate. Până și creștetul capului îi era acoperit cu solzi țepoși, ca niște dinți.

Dar care era rolul lor? Poate că unul defensiv, pentru că înotătoarea și craniul, fiind acoperite cu țepi, arătau ca maxilarele unui prădător mult mai mare. Mai probabil este însă că țepii respectivi jucau un rol anume în cadrul ritualurilor de curtare. Probabil că femelele alegeau masculii cu cele mai mari înotătoare dorsale, sau poate că masculii se foloseau de aceste înotătoare ca să se împingă între ei, în luptele aprige care se derulau pentru câștigarea unei partenere.

Stethacanthus este și unul dintre primele exemple de rechini cu denticuli dermali, acei solzi ca niște țepi care acoperă pielea rechinilor moderni. Solzii respectivi împiedică animalul să se rănească, reduc rezistența la înaintare în timpul deplasării prin apă și întăresc pielea, de care se pot prinde mai bine mușchii folosiți pentru înot. Speciile primitive de rechini aveau pielea netedă, dar toți rechinii moderni au astfel de denticuli dermali, ca Stethacanthus.

Video

MEGALODON A FOST UNUL DINTRE CEI MAI MARI PRĂDĂTORI DIN ISTORIE

Play

Rollover interface

CUM ARĂTA MEGALODON?

Start

Did You Know

CELE MAI MULTE INFORMAȚII PE CARE LE AVEM DESPRE SPECIILE STRĂVECHI DE RECHINI AU FOST OBȚINUTE PRIN STUDIEREA DINȚILOR ACESTORA

Dinții fosilizați de rechini ne pot dezvălui uimitor de multe informații despre rechinii preistorici, de la locul unde trăiau sau hrana pe care o consumau și până la dimensiunile lor reale. Dinții de rechini sunt fosilele cel mai des întâlnite dintre fosilele de rechini, fiindcă acești pești pierd mii de dinți pe parcursul vieții, dar și fiindcă dinții lor se fosilizează destul de ușor.

Ca să se fosilizeze, un dinte trebuie să fie îngropat destul de rapid în sedimente. Acestea îl protejează, nelăsându-l să se tocească, și limitează expunerea țesutului la oxigen și bacterii, cei doi agenți ai descompunerii. Într-un proces numit ”permineralizare”, apa se strecoară printre sedimente până la dinte, depozitând minerale în porii acestuia. Aces proces lent, care poate dura mai multe mii de ani, transformă dintele într-o fosilă.

De ce nu găsim și schelete de rechini printre fosilele descoperite? Există și fragmente de schelete fosilizate, însă acestea sunt foarte rare. Rechinii au scheletul integral alcătuit din cartilaje, care nu se mineralizează în aceeași măsură ca și oasele, dar în schimb se descompun mult mai ușor. Alte fragmente mai frecvent întâlnite sunt solzii și vertebrele, ambele predispuse la calcifiere, însă ambele s-au fosilizat în număr mai mic decât dinții.

Din fericire, dinții de rechin ne pot spune foarte multe lucruri despre trecut. De pildă, o descoperire recentă indică faptul că rechinii se pot adapta la schimbările de climă. Mii de dinți de rechin care datează din Eocen (deci vechi de 56 - 34 milioane de ani) au fost găsiți în regiunea arctică din Canada. Analizele au dovedit că acești rechini (specia dispărută a rechinului-tigru-de-nisip) trăiau într-un Ocean Arctic relativ cald, cu salinitate scăzută, care făcea ca apa să fie mai degrabă dulce decât sărată. Pe de altă parte, rudele lor din epoca modernă preferă apa sărată. Această descoperire arată însă că măcar anumite specii de rechini se vor putea adapta, probabil, la temperatura tot mai crescută și salinitatea tot mai scăzută care, după cum spun oamenii de știință, vor caracteriza în viitor Oceanul Arctic.

Did You Know

UNELE SPECII DE RECHINI PREISTORICI ETALAU PE CAP ȚEPI CU ASPECT ÎNFRICOȘĂTOR

Un grup de rechini foarte duri, care au apărut pentru prima dată cu aproximativ 300 de milioane de ani în urmă, au supraviețuit în mod miraculos celui mai amplu fenomen de dispariție a unor specii (în Permian-Triasic) și ulterior s-au dezvoltat excelent, alături de dinozauri. Acești rechini care aveau pe cap un fel coarne ca de drac se numesc ”Hybodont”.

Specia avea dinți extrem de ascuțiți și un set de țepi în zona capului, care îi conferea aspectul unui diavol. Probabil că țepii în formă de coarne de pe cap erau folosiți ca arme de apărare, deși la fel de bine ar fi putut fi etalați ca să atragă sexul opus, având deci un rol similar cu coarnele cerbilor.

Acești rechini aveau capul turtit, cu un șanț bizar între ochi și un ghimpe bine dezvoltat atât pe fața, cât și pe spatele înotătoarelor dorsale.

Erau asemănători cu rechinii-taur moderni și, la fel ca aceștia, aveau dinți cu forme diferite: canini ascuțiți în partea din față a botului, cu care să muște, și molari plați pe arcadele laterale, cu care să mestece și să mărunțească prada. Își petreceau ziua vânând pești mici, calmari și alte vietăți marine, în apele puțin adânci din apropierea țărmului. Au dispărut în același timp cu dinozaurii, în urmă cu aproximativ 65 de milioane de ani.

Did You Know

PUII DE RECHIN CU BOTUL LUNG SE DEZVOLTAU ÎN CONDIȚII EXCELENTE ÎN CEA MAI VECHE ”CREȘĂ” PENTRU PUI DE RECHIN DIN LUME

Specia se numea Bandringa. Acești pui micuți, de 10-15 cm lungime, au trăit în urmă cu 310 milioane de ani, de-a lungul unui țărm tropical, în zona de nord-est a statului Illinois de astăzi. Paleontologii care au descoperit recent această ”creșă” – cea mai veche ”creșă” pentru pui de rechin care conține fosile de pui, dar și de icre – sunt Lauren Sallan și Michael Coates, de la Universitatea din Michigan.

"Bandringa avea tot capul acoperit cu țepi mari și botul lung, ca o vâslă, dotat cu electro-receptori. A fost una dintre primele specii de rechin capabile să-și împingă înainte maxilarul, dislocându-și-l, și să se hrănească folosind forța de sucțiune,” a declarat Sallan pentru Discovery News. Asemănători cu peștele-spadă din zilele noastre, rechinii Bandringa sunt, printre speciile de rechini primitivi, una dintre cele mai apropiate rude ale rechinilor moderni.

Un alt aspect interesant al acestei descoperiri este că e primul exemplu cunoscut de migrație a unor rechini și ”cea mai veche dovadă de separare în funcție de vârstă, ceea ce înseamnă că rechinii tineri și cei adulți trăiau în zone diferite,” a mai spus Sallan. Adulții din specia Bandringa, care puteau atinge și până la 3 metri lungime, migrau în aval, din mlaștinile cu apă dulce din zona unde astăzi se află Ohio și Pennsylvania, până în zonele de țărm din preistorie, unde își depuneau icrele.

Size comparison

MEGALODON ERA DE TREI ORI MAI LUNG DECÂT CEL MAI MARE EXEMPLAR DE MARE RECHIN ALB

Megalodon a fost cel mai mare rechin care a trăit vreodată, dar cât de mare era, de fapt? Paleontologii nu sunt foarte siguri, dar cei mai mulți sunt de acord că Megalodon putea atinge cel puțin 15-16 metri lungime. Un studiu publicat în 2013 sugerează o lungime maximă de 18 metri, adică aproximativ de trei ori mai mare decât lungimea celui mai lung exemplar de mare rechin alb!

  1. Megalodon MAXIMUM 18 METRI LUNGIME
  2. Megalodon MINIMUM 12 METRI LUNGIME
  3. Marele rechin alb MAXIMUM 6 METRI LUNGIME
  4. Bărbat adult ÎN MEDIE 1,60 – 1,82 METRI ÎNĂLȚIME
  1. Megalodon MAXIMUM 18 METRI LUNGIME
  2. Megalodon MINIMUM 12 METRI LUNGIME
  3. Marele rechin alb MAXIMUM 6 METRI LUNGIME
  4. Bărbat adult ÎN MEDIE 1,60 – 1,82 METRI ÎNĂLȚIME

Did You Know

UN RECHIN ASEMĂNĂTOR CU GODZILLA TERORIZA ÎN VECHIME OCEANELE DIN ZONA UNDE ASTĂZI SE AFLĂ NEW MEXICO

Rechinul Godzilla, care a trăit în urmă cu 300 de milioane de ani, era un monstru în comparație cu alți pești din vremea lui. Cu o lungime de 2 – 3 metri, era uriaș pe lângă toți ceilalți pești din jurul lui, care aveau în medie doar aproximativ 18 cm, iar speciile cele mai mari abia dacă atingeau 45 cm lungime.

Descriind acest rechin pentru Discovery News, paleontologul independent John Paul-Hodnett spune că era foarte asemănător cu Godzilla, datorită mai multor elemente fizice. Așa cum Godzilla avea mai mulți țepi pe spate, acest rechin avea pe înotătoarele dorsale niște țepi uriași în comparație cu restul corpului. Avea dinți lați, scurți și ascuțiți, la fel ca Godzilla, spre deosebire de dinții lungi ca niște ace ai altor rechini din perioada respectivă. În plus, corpul îi era acoperit cu denticuli dermali care îl făceau să semene ca aspect și textură cu pielea unei reptile.

Cât despre dimensiuni, acest rechin era absolut enorm în comparație cu alte specii din zona respectivă – o mare străveche, situată în zona unde astăzi se înaltă Munții Monzano, la est de Albuquerque, în New Mexico. Încă nu este clar dacă rechinul Godzilla, care aparținea genului de rechini Ctenacanths din Carbonifer, a distrus vreun oraș al peștilor străvechi, în epoca sa de teroare.

Did You Know

EXCREMENTELE RECHINILOR STRĂVECHI NE POT OFERI MULTE INFORMAȚII DESPRE ACESTE SPECII

Da, exact, vorbim despre excremente de rechin! Iar oamenii de știință le studiază ca să afle o multitudine de informații despre rechini, inclusiv ce mâncau sau ce alte specii trăiau în interiorul corpului lor.

Excrementele unui pui de rechin care a trăit în urmă cu 70 de milioane de ani le-au dezvăluit recent mai multe informații paleontologilor. Înainte de a muri, micuțul prădător tocmai mâncase o țestoasă abia ieșită din ou, iar cauza morții lui a fost probabil faptul că nu a reușit să îi digere și carapacea. Puiul de rechin era, cel mai probabil un Squalicorax kaupi, denumit rechinul-corb, și ar fi putut să mai crească până la lungimea de 4,5 metri dacă ar fi supraviețuit. Țestoasa era o specie de apă dulce, ceea ce sugerează că micul rechin tocmai ieșise dintr-o zonă unde trăiau puii, într-un estuar unde apele oceanului se întâlneau cu cele ale râurilor venite din interiorul continentului.

O mostră și mai veche de excremente de rechin a dezvăluit de curând că paraziții intestinali erau o problemă pentru animale de foarte mult timp – mult mai mult decât credeau inițial cercetătorii. Excrementele fosilizate, vechi de 270 de milioane de ani, conțineau un ciorchine de 93 de ouă de tenie, cu formă ovală. Iată un exemplu de paraziți intestinali care precede cu 140 de milioane de ani alte exemple similare, cunoscute anterior.

Did You Know

MEGALODON, CEL MAI MARE RECHIN DIN ISTORIE, SE HRĂNEA CU BALENE PREISTORICE

Regele tuturor rechinilor, Megalodon, a apărut în urmă cu 15,9 milioane de ani. Unul dintre cei mai mari și mai puternici prădători din istoria vertebratelor, Megalodon se hrănea cu balene și alte specii marine de mari dimensiuni. De-a lungul anilor, multe oase de balenă fosilizate au fost descoperite cu urme de mușcături aplicate de dinți care se potrivesc cu ”tocătoarele” uriașe ale speciei Megalodon: un singur dinte al acestui rechin putea să depășească și 18 cm lungime.

Descoperiri recente dezvăluie noi detalii despre strategiile de vânătoare ale rechinului Megalodon. La sfârșitul anilor 1990, paleontologul Dr. Bretton Kent a examinat rămășițele unei balene preistorice lungi de 9 metri, care fusese atacată de un Megalodon, și a descoperit că ”rechinul-monstru” avea un stil de atac mult mai agresiv decât al marelui rechin alb din zilele noastre.

Când ataca, Megalodon se concentra pe porțiunile dure, osoase, ale prăzii lui – umerii, înotătoarele frontale, cutia toracică și partea superioară a coloanei vertebrale – pe care marii rechini albi tind să le evite. Dinții unui Megalodon erau mari, rezistenți și dispuși pe maxilare masive, care puteau să exercite 11 până la 18,5 tone-forță când aplicau o mușcătură. Aceasta este mușcătura de animal cu cea mai mare forță înregistrată, dintre toate speciile existente. Marele rechin alb preferă să-și atace victimele de jos în sus, apoi să se retragă și să le lase să piardă sânge, dar Megalodon aplica mușcături de sus în jos, zdrobind oasele victimei și organele interne delicate pe care le protejau. O balenă preistorică atacată în acest mod, având cutia toracică zdrobită, iar inima și plămânii sfâșiați de mușcătura puternică, urma să moară rapid din cauza rănilor suferite.

Însă aceasta nu era unica strategie de atac a rechinului Megalodon. Dovezile fosile arată că avea tehnici de vânătoare diverse, de la sfâșierea și smulgerea înotătoarelor, pentru a-și imobiliza prada, până la atacuri ”de jos în sus”, probabil asemănătoare cu atacurile Polaris demonstrate de marii rechini albi moderni, din zona Africii de Sud.

Când nu devora balene, Megalodon se mai hrănea și cu foci, lei-de-mare, țestoase marine uriașe, vaci-de-mare, delfini, marsuini și alte animale marine masive. Ca specie, rechinul Megalodon a dispărut în urmă cu 2,6 milioane de ani.

Chestionar

TESTEAZĂ-ȚI CUNOȘTINȚELE DESPRE RECHINII PREISTORICI

Ai avut la dispoziție cel puțin 420 de milioane de ani ca să-ți pui la punct cunoștințele despre rechini, deci gata cu scuzele! Plonjează în acest chestionar și află cât de multe știi, de fapt, despre lumea sălbatică a rechinilor preistorici.

Start
  1. Q. Cei mai mari rechini din istorie au trăit în aceeași perioadă cu dinozaurii. Adevărat sau fals?

    1. Adevărat
    2. Fals
  2. B. Rechinii uriași ca Otodus și Megalodon – cel mai mare rechin care a trăit vreodată – au apărut după ce dinozaurii dispăruseră, în urmă cu 65 de milioane de ani.
  3. Q. Până când au fost recunoscuți ca dinți de rechin, dinții fosilizați de Megalodon au fost considerați:

    1. Limbi de dragon
    2. Ciocuri de pasăre Phoenix
  4. A. Până în 1667, cei mai mulți credeau că dinții de Megalodon descoperiți erau, de fapt, limbi de dragon pietrificate. În acel an însă, naturalistul danez Nicolas Steno i-a identificat în mod corect ca fiind dinți de rechin.
  5. Q. Care dintre cele de mai jos este o caracteristică a rechinilor Hybodont?

    1. Înotătoarea dorsală ca o perie de păr
    2. Țepii ca niște coarne de drac de pe cap
  6. B. Rechinii Hybodont, care au trăit în epoca dinozaurilor, aveau pe cap țepi ca niște coarne de drac care, probabil, erau un simbol al virilității, la fel ca și coarnele de cerb.
  7. Q. În urmă cu aproximativ 300 de milioane de ani, mai bine de jumătate din toți peștii din lume erau rechini. Adevărat sau fals?

    1. Adevărat
    2. Fals
  8. A. În urmă cu 360 până la 299 milioane de ani, rechinii au evoluat în mod exploziv, acaparând majoritatea ”nișelor” de viață marină. Spre sfârșitul perioadei carbonifere – așa-numita ”epocă de aur a rechinilor” – aproape două treimi din toți peștii de pe planetă erau rechini.
  9. Câte specii de rechini fosilizați au fost descrise până acum?

    1. Mai puțin de 1000
    2. Cel puțin 2000
  10. B. Se estimează că până acum au fost descrise de oamenii de știință între 2000 și 3000 de specii de rechini fosilizați. Prin contrast, au fost denumite numai 700 până la 800 de specii de dinozaur.